Aliment pentru suflet – de data asta citim Iacov si Petru RO SP EN
Apreciem participarea ta! Cine cere să fie botezat de data asta?
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar să ceară înţelepciunea cu credinţă.
Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit, apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.
Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm (vizităm) pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păstrăm (păzim curaţi, sfinţi) neîntinaţi de lume.
Vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a libertăţi, pentru că judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruieşte judecata.
După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu o blândeţe înţeleaptă (sau blândeţea înţelepciunii).
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită.
Ar trebui să ziceţi: Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.
Cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat.
Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage. Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de slavă.
Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Adunării şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.